Imprimare în reţea din Windows®: Imprimare de bază TCP/IP Peer-to-Peer

Prezentare generală

Pentru a conecta imprimanta la reţea, trebuie să urmaţi paşii din Ghidul de instalare rapidă. Vă recomandăm să utilizaţi aplicaţia de instalare Brother de pe CD-ROM-ul furnizat împreună cu imprimanta. Utilizând această aplicaţie, puteţi să conectaţi uşor imprimanta la reţeaua dumneavoastră şi să instalaţi programul de reţea şi driverul de imprimantă necesare pentru a executa configurarea imprimantei dumneavoastră pentru o reţea. Veţi fi îndrumat de instrucţiunile de pe ecran până când veţi putea utiliza imprimanta dumneavoastră de reţea Brother.
Dacă sunteţi un utilizator Windows® şi doriţi să vă configuraţi imprimanta fără a folosi aplicaţia de instalare Brother, folosiţi protocolul TCP/IP într-un mediu Peer-to-Peer. Vă rugăm să urmaţi instrucţiunile din acest capitol. În acest capitol este explicat modul de instalare a programului de reţea şi a driverului de imprimantă de care veţi avea nevoie pentru a putea folosi imprimanta de reţea.
Notă Notă
• 
Trebuie să configuraţi adresa IP a imprimantei înainte de a continua parcurgerea acestui capitol. Dacă trebuie să configuraţi adresa IP, mai întâi consultaţi Configurarea imprimantei dumneavoastră pentru o reţea.
• 
Verificaţi dacă sistemul gazdă şi echipamentul se află în aceeaşi subreţea sau dacă ruterul este configurat corespunzător pentru a permite transmiterea datelor între cele două dispozitive.
• 
Parola implicită pentru serverele de imprimantă Brother este access.