13 Funcţii de securitate

Prezentare

În prezent apar multe ameninţări de securitate a reţelei şi a datelor care traversează o reţea. Dispozitivele Brother utilizează unele dintre cele mai noi protocoale de securitate şi de criptare disponibile în prezent. Acestea pot fi integrate în planul general de securitate a reţelei dumneavoastră pentru a ajuta la protecţia datelor şi pentru a preveni accesul neautorizat la aparat. În acest capitol sunt prezentate diferite protocoale de securitate compatibile şi modul în care acestea pot fi configurate.

Condiţii de securitate

CA (Autoritate de certificare)
O autoritate de certificare - CA - este o entitate care emite certificate digitale (în special certificate X.509) şi documente care atestă legătura dintre elementele de date dintr-un certificat.
CSR (Cerere de semnare a certificatului)
Un mesaj CSR este un mesaj trimis de o aplicaţie către o autoritate CA prin care se solicită emiterea unui certificat. Mesajul CSR conţine informaţii de identificare a aplicantului, cheia publică generată de aplicant şi semnătura digitală a aplicantului.
Certificat
Un Certificat reprezintă informaţia care asociază o cheie publică cu o identitate. Certificatul poate fi utilizat pentru a verifica dacă o cheie publică aparţine unei anumite persoane. Formatul este definit de standardul x.509.
Semnătură digitală
Semnătura digitală este o valoare calculată folosind un algoritm criptografic şi ataşată la un obiect fişier de date astfel încât orice recipient al datelor respective să poată utiliza respectiva semnătură pentru a verifica originea şi integritatea datelor.
Sistem de criptare cu cheie publică
Sistemul de criptare cu cheie publică este o ramură modernă a criptografiei în care algoritmii utilizează o pereche de chei (o cheie publică şi o cheie privată) şi utilizează o componentă diferită a perechii în diferiţi paşi ai algoritmului.
Sistem de criptare cu cheie partajată
Sistemul de criptare cu cheie partajată este o ramură a criptografiei şi se referă la algoritmi care utilizează aceeaşi cheie pentru doi paşi diferiţi ai algoritmului (precum criptarea şi decriptarea).