Pachetul software Brother include un driver de scaner TWAIN pentru Macintosh. Puteţi folosi acest driver de scanare Macintosh compatibil TWAIN cu orice aplicaţie care îndeplineşte specificaţiile TWAIN.
La scanarea unui document, puteţi folosi unitatea ADF (alimentator automat documente) sau sticla scannerului. Pentru mai multe informaţii despre încărcarea documentelor, consultaţi Utilizarea ADF (pentru modelele cu ADF) din Utilizarea sticlei scanerului (Utilizarea sticlei scannerului) din Manualul utilizatorului.

Notă
| Dacă doriţi să scanaţi de la un aparat dintr-o reţea, selectaţi aparatul conectat la reţea din programul Device Selector care se găseşte în Macintosh HD/ Library/ Printers/ Brother/ Utilities/ DeviceSelector sau în meniul pop-up Model din ControlCenter2. |
Accesarea scanerului
Lansaţi în execuţie aplicaţia dvs. Macintosh compatibilă cu TWAIN. Prima dată când folosiţi driverul Brother TWAIN, setaţi-l ca driver implicit alegând Select Source (Selectare sursă) (sau alt nume de meniu pentru selectarea driverului implicit). Pentru fiecare document scanat după aceasta, selectaţi Acquire Image Data (Achiziţie date imagine) sau Start. Apare fereastra de dialog Configurare scaner.

Notă
| Metoda de selectare a driverului implicit sau de scanare a unui document poate să difere în funcţie de aplicaţia pe care o folosiţi. |